Și-a făcut intrarea în fotbalul românesc în tricoul Bătrânei Doamne, era sezonul 2002-2003 când devenea unul din idolii tribunei arădene. După 23 de jocuri și 9 goluri marcate pe prima scenă, Jeremie N’Jock a lăsat o amintire frumoasă pentru fanii UTA-ei, el jucând un rol important în acel 3-4 de poveste de la Timișoara, de acum un deceniu și un an.
După UTA, camerunezul a ajuns la Universitatea Craiova, unde avea să fie unul din golgeterii campionatului 2003-2004 (15 goluri), apoi a ajuns în Belgia, la Mons. S-a mutat în Franța, la Brest, iar alte două sezoane le-a petrecut la U Craiova, fără rezonanța primilor ani, după care a părăsit definitiv fotbalul românesc. Deși anunța că se gândește să renunțe la fotbal, a continuat să joace pentru echipe ca Tubize (Belgia), Stahl Riesa (Germania), Estoril, Arouca și Morierense (toate Portugalia).
De anul trecut, camerunezul ajuns la 33 de ani (îi împlinește pe 12 martie) e componentul echipei belgiene de ligă a treia RFC Huy, pentru care a înscris 1 gol în turul campionatului, din 14 meciuri jucate.
Și-a făcut intrarea în fotbalul românesc în tricoul Bătrânei Doamne, era sezonul 2002-2003 când devenea unul din idolii tribunei arădene. După 23 de jocuri și 9 goluri marcate pe prima scenă, Jeremie N’Jock a lăsat o amintire frumoasă pentru fanii UTA-ei, el jucând un rol important în acel 3-4 de poveste de la Timișoara, de acum un deceniu și un an.
După UTA, camerunezul a ajuns la Universitatea Craiova, unde avea să fie unul din golgeterii campionatului 2003-2004 (15 goluri), apoi a ajuns în Belgia, la Mons. S-a mutat în Franța, la Brest, iar alte două sezoane le-a petrecut la U Craiova, fără rezonanța primilor ani, după care a părăsit definitiv fotbalul românesc. Deși anunța că se gândește să renunțe la fotbal, a continuat să joace pentru echipe ca Tubize (Belgia), Stahl Riesa (Germania), Estoril, A