Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul Şcolar Suceava a stabilit calendarul simulărilor examenelor naţionale

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 15 ianuarie 2013 ·

Cel de-al doilea semestru al acestui an şcolar va fi unul încărcat pentru liceenii claselor a XII-a, dar şi pentru elevii care în doar câteva luni vor finaliza ciclul gimnazial. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean vor organiza două sesiuni de simulări ale examenelor din această vară. Pentru liceenii de clasa a XII-a prima etapă a acestor testări va avea loc în perioada 18- 22 februarie, urmând ca în intervalul 13- 17 mai să se desfăşoare a doua serie de testări. Simulările vor avea loc în condiţii identice celor de la bac, cu subiecte structurate asemămănător, pentru ca elevii să se familiarizeze cu atmosfera de examen. Scopul acestui demers este monitorizarea stadiului de pregătire al elevilor, analiza rezultatelor, stabilirea măsurilor de remediere şi, în final, creşterea promovabilităţii la examenul maturităţii, în 2013.

Potrivit Gabrielei Scutaru, inspector şcolar adjunct în cadrul IŞJ Suceava, „7.183 de elevi de clasa a XII-a sunt aşteptaţi să susţină examenul de bacalauereat în acest an, pe lângă absolvenţii promoţiilor anterioare. Cât priveşte absolvenţii de clasa a VIII-a, 7.700 de elevi vor termina ciclul gimnaziar în acest an şi vor da examenul naţional”.

Cel de-al doilea semestru al acestui an şcolar va fi unul încărcat pentru liceenii claselor a XII-a, dar şi pentru elevii care în doar câteva luni vor finaliza ciclul gimnazial. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean vor organiza două sesiuni de simulări ale examenelor din această vară. Pentru liceenii de clasa a XII-a prima etapă a acestor testări va avea loc în perioada 18- 22 februarie, urmând ca în intervalul 13- 17 mai să se desfăşoare a doua serie de testări. Simulările vor avea loc în condiţii identice celor de la bac, cu subiecte structurate asemămănător, pentru ca elevii să se familiarizeze cu atmosfera de examen. Scopul acestui demers este monitorizarea stadiului

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk speră să se ajungă la o situaţie de "zero taxe vamale" între SUA şi Europa: "Să fie efectiv o zonă de liber schimb între Europa şi America de Nord"

News.ro acum 4 ore
Miliardarul american Elon Musk a declarat sâmbătă că speră ca în viitor să vadă o libertate totală a comerţului între Statele Unite şi Europa, vorbind la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea de taxe vamale parte

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Diana Soșoacă și membrii partidului S.O.S. România s-au aruncat în mare: „Dați-vă la o parte!”

Mediafax acum 3 ore
Cu colegii în stânga și în dreapta ei, Diana Șoșoacă s-a aruncat în mare chiuind. Timp de un minut, ea și ceilalți curajoși le-au făcut cu mâna celor la cameră, au râs, și apoi s-au întors la mal. „Tot femeile sunt curajoase”, a spus o persoană care

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 3 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

O echipă de asistenţă americană a aflat că va fi concediată când era în Myanmar pentru a ajuta după cutremurul devastator de luna trecută

News.ro acum 3 ore
O echipă de asistenţă americană a aflat că va fi concediată când era în Myanmar pentru a ajuta la operaţiunile de salvare şi de recuperare în urma cutremurului devastator din această ţară, relatează Reuters. După ce au călătorit în naţiunea din Asia

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

UPDATE - PSG, campioana Franţei pentru a 13-a oară. Mai sunt şase etape până la finalul sezonului / Luis Enrique: E o mare onoare faptul că altor suporteri, care nu sunt fani PSG, le place stilul nostru de joc

News.ro acum 3 ore
Echipa Paris Saint-Germain a învins sâmbătă formaţia Angers cu scorul de 1-0, succes care i-a adus al 13-lea titlu de campioană a Franţei. Cu patru zile înainte de prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor cu Aston Villa, PSG a primi

Echipa de campanie a lui Nicuşor Dan precizează că acesta nu îşi asumă responsabilitatea pentru niciun alt cont de pe platformele sociale, în afară de cel oficial, după ce BEC a dispus eliminarea unor materiale de pe conturi asociate candidatului

News.ro acum 2 ore
Echipa de campanie a candidatului independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan precizează că acesta are un cont oficial pe TikTok, verificat prin bifa albastra, şi că nu îşi asumă responsabilitatea pentru niciun alt cont de pe platformele soci

Vremea

București
acum

12°
dum.

5°/12°
lun.

1°/10°
mar.

3°/10°
mie.

5°/11°
Iasi
acum

dum.

-0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-2°/8°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°