-Reghecampf l-a trimis pe Andrei Prepeliţă pentru a completa banda dreaptă a apărării în amicalul cu Celtic (1-2), însă piteşteanul nu a făcut faţă, greşind la ambele goluri ale scoţienilor
-Pîrvulescu i-a luat locul lui Prepeliţă pe postul de fundaş dreapta în minutul 59, când scorul era deja 2-1 pentru Celtic
Fără niciun fundaş dreapta de meserie valid şi cu mai puţin de o lună până la primul meci al dublei din Europa League, contra lui Ajax Amsterdam, Laurenţiu Reghecampf a folosit amicalul cu Celtic pentru a găsi soluţii. "Nu avem mult timp la dispoziţie, aşa că nu vom apela la improvizaţii. Ce veţi vedea în teren în partidele amicale va fi, foarte probabil, ceea ce voi trimite contra olandezilor", explica Reghecampf înainte de meci. Astfel, prima noutate a fost Stanca, introdus de urgenţă în teren din pricina accidentării la încălzire suferite de Tătăruşanu. Totuşi, cea mai importantă mutare a fost trimiterea lui Andrei Prepeliţă pe postul de fundaş dreapta, locul nevralgic al roş-albaştrilor.
Fostul căpitan al Craiovei a început meciul timorat şi a părut că nu se simte confortabil în banda dreaptă a liniei defensive. Depăşit din pricina plasamentului defectuos în câteva faze, Prepeliţă a fost ajutat în repetate rânduri de coborârile în apărare ale lui Adi Popa. Slăbiciunea numărului 11 a fost sesizată şi de fundaşii centrali, Szukala şi Chiricheş, cei care au preferat ca în prima parte a primei reprize să iasă din apărare cu pase pe stânga, spre Latovlevici. Totuşi, în special după ce Steaua a deschis scorul în minutul 13 prin Nikolic şi a reuşit să echilibreze partida, Prepeliţă a părut să intre mai mult în joc şi a participat cu succes chiar şi la fazele de construcţie.
Gaură mare pe partea lui Prepeliţă
Păstrat în teren şi în a doua repriză, Andrei Prepeliţă a comis mai multe greşeli, ambele la puţin timp