Preşedintele francez François Hollande a anunţat marţi la Abu Dhabi că numărul militarilor francezi angajaţi în operaţiunea din Mali, unde noi lovituri, efectuate în noaptea de luni spre marţi, şi-au “atins obiectivul”, este de 750 şi că va creşte.
“Pentru moment, avem 750 de oameni, dar (numărul acestora) va creşte pentru ca, ulterior, cât mai rapid posibil, să putem lăsa locul forţelor africane”, a declarat şeful statului francez pentru jurnalişti, în cursul unei vizite la baza navală “Camp de la Paix“, la Abu Dhabi, unde sunt staţionaţi militari francezi. Franţa va “continua să aibă forţe terestre şi aeriene” în zonă, a adăugat preşedintele francez, potrivit căruia mobilizarea forţei africane “va necesita o săptămână”.
François Hollande a anunţat că “noi lovituri (efectuate) în noaptea (de luni spre marţi) şi-au atins obiectivul” în Mali, unde militanţi jihadişti au evacuat luni oraşele importante din nordul ţării pe care le ocupau, în urma unor bombardamente efectuate de forţe franceze, dar au preluat controlul asupra localităţii Diabali, la aproximativ 400 de kilometri nord de Bamako.
Preşedintele francez a sosit marţi dimineaţa în Emiratele Arabe Unite (EAU), o vizită care urma să fie consacrată în principal intervenţiei franceze în Mali lansate în urmă cu cinci zile împotriva unei ofensive a unor grupări islamiste armate care ocupă nordul ţării. La bordul avionului prezidenţial, care a decolat luni seara de la Paris, membri din anturajul şefului statului au anunţat că o parte dintre cei 700 de oameni de la baza din Abu Dhabi pot să fie mobilizaţi, dar şi avioane de tip Rafale, staţionate la această bază, pentru a participa la Operaţiunea Serval, în Mali, în caz de nevoie. “Mali nu se află în câmpul nostru de acţiune, pentru moment, nu este la ordinea zilei. (Însă) dacă primim ordine, le punem în aplicare”, a declarat, la faţa locului, un of