Trăim momente cu adevărat penibile şi am fost scurtcircuitat violent de acest adevăr luând în faţă scuzele groteşti pe care nişte analişti televizaţi i le confecţionau inadaptatului Becali. Omul, în frustrările sale ancestrale şi ciobăneşti, ne era redat, ca o vomă dezlănţuită, înjurând câteva jurnaliste şi jurnalişti, absolut decenţi, care, la cererea şefilor lor, îi puneau ceva întrebări de bun simţ. Niciunul dintre colegii acestora, cu excepţia lui Florian Bichir, nu s-a arătat revoltat de aceste jigniri, adresate, până la urmă, nouă, tuturor.
Vorbim de G. Becali, pe care preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a adus în partid, fiindu-i teamă ulterior să-i ceară socoteală pentru declaraţiile şi comportamentul său, reprobabil şi lipsit de responsabilitate, în timp ce, pe de altă parte, exclude, nonşalant, dintre liberali, oameni cu rezultate politice remarcabile, pentru că. .. şoc!!!, au vorbit urât cu colegii.
Atâta făţărnicie este imposibil de înţeles.
Surzenia selectivă, măsurile discreţionare, şantajul "ori eu, ori ei", aroganţa lui Antonescu sunt scuzate de analişti, pe motiv că PNL "nu a obţinut un scor atât de bun în alegeri, nici pe timpul lui Brătianu!". Dincolo de faptul că o astfel de comparaţie este, cel puţin, rizibilă, e de neînţeles cum meseriaşi în ale politicii trec cu vederea premisele devenirii: la remorca PSD şi pe un vot eminamente negativ la adresa lui Traian Băsescu şi a PDL.
A fost Antonescu locomotiva alianţei?! După ieşirile, comportamentul şi eşecul lamentabil din vara lui 2012, personal cred că locomotiva PNL a fost... Ponta, lăsând impresia unei anume maturizări politice - care a produs consecinţe pe care coliderul liberal le interpretează ca fiind "caraghioase" -, şi PSD, partid profesionist din punct de vedere politic - fără să discut aici despre linia sa guvernamentală.
Din această perspectivă, Crin Antones