Operaţiunea de demolare a chioşcurilor amplasate ilegal pe domeniul public sau privat al Primăriei Craiova s-a dovedit a fi o adevărată demonstraţie de forţă. Nici un chioşcar nu a avut ieri curajul să ridice vocea şi să se opună în vreun fel demolatorilor. Atitudinea era de înţeles, în condiţiile în care zeci, dacă nu chiar sute de poliţişti şi jandarmi se învârteau cu armele în mâini pentru a elimina încă din faşă orice eventuală opoziţie.
23 de chioşcuri în prima zi
Primii oameni ai legii şi-au făcut apariţia, ieri-dimineaţă, în preajma chioşcurilor din zona Poştei din Craioviţa Nouă, încă de la ora 6.00. La 6.30, Poliţia Locală a procedat la închiderea circulaţiei pe un fir al bulevardului Tineretului, de la Materna (intersecţia cu bulevardul Olteniei) până la intersecţia cu strada Aleea Magnoliei (zona Kaufland). Circulaţia vehiculelor a fost deviată pe celălalt fir, fiecărui sens fiindu-i alocată câte o bandă de circulaţie. Pentru fluidizarea traficului, mai mulţi agenţi ai Biroului Rutier Craiova au trecut la dirijarea maşinilor şi pietonilor.
Brusc, au apărut apoi din întuneric mai multe buldozere, excavatoare, basculante şi camioane, precum şi zeci de muncitori de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, însoţiţi de echipe ale SC Termo Craiova SRL şi Companiei de Apă „Oltenia“.
Operaţiunea de demolare a fost condusă de Radu Preda, directorul RAADPFL Craiova, care şi-a aşezat oamenii în dispozitiv şi a aşteptat. La ora 7.00 au început demolările.
„În urma dispoziţiilor de primar primite, în următoarele zile, 71 de construcţii ilegale de pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova o să fie demolate. E vorba de construcţii ilegale ridicate pe domeniul public sau privat al municipalităţii, unele dintre ele neplătind nimic la bugetul local timp de 20 de ani. Pe lângă cele