Peste 150 de orădeni au participat marţi la manifestările dedicate aniversării a 163 de ani de la naşterea peotului Mihai Eminescu, organizate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor şi Asociaţia Cultural Civică "Pro România Europeană", constând în depuneri de coroane şi recitaluri de versuri dedicate memoriei poetului naţional.
Primul eveniment dedicat Zilei Culturii Naţionale dar şi împlinirii a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu s-a consumat la ora 11, la statuia poetului din Piaţa Independenţei. Unde, în faţa unei asistenţe de aproximativ 100 de persoane - oameni de cultură, membri ai Asociaţiei "Pro România Europeană" dar şi elevi ai Liceului Pedagogic - artistul plastic Cornel Durgheu a vorbit despre personalitatea poetului, recitând apoi câteva versuri din opera acestuia. Au mai vorbit Lucian Silaghi, directorul DJCPN Bihor, directorul revistei Familia - Ioan Moldovan, părintele Mircea Ghitea şi scriitorul Ioan Baba. În încheiere, interpreta de muzică populară Maria Haiduc a susţinut un scurt moment artistic, cu melodii pe versuri de Eminescu.
Întreaga asistenţă s-a deplasat apoi în Piaţa Libertăţii, la bustul lui Iosif Vulcan unde, începând cu ora 12, s-a consumat cel de-al doilea eveniment dedicat împlinirii a 163 de ani de la naşterea luceafărului poeziei româneşti. După un scurt discurs, în care a evocat personalitatea poetului şi rolul acestuia în cultura românească, Ioan F. Pop a povestit despre momentul debutului acestuia, care s-a produs în anul 1866 în revista Familia, condusă pe atunci de Iosif Vulcan. La final, cei prezenţi au depus coroane şi jerbe de flori.
La manifestarea de la Iosif Vulcan au mai fost prezenţi, alături de directorul DJCPN şi Asociaţia "Pro România Europeană", directorul Muzeului Ţării Crişurilor - Aurel Chiriac, Ioan F. Pop de la muzeul Iosif Vulcan, universitarul Ioan Simu