Purtătorul de cuvânt al SRI a declarat, pentru Mediafax, că atacul cibernetic "Octombrie Roşu" mediatizat de către firma de securitate cibernetică Kaspersky a fost investigat de SRI încă din 2011, iar acesta a vizat accesul la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de "informaţii confidenţiale", nu clasificate.
Firma rusească Kaspersky a descoperit o operaţiune de spionaj cibernetic de anvergură, care se desfăşoară de 5 ani şi care vizează în special instituţii oficiale şi diplomatice. În România, au fost vizate 4 instituţii străine, conform Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT). Conform Kaspersky, în spatele acestei operaţiuni s-ar afla hackeri de origine chineză, care au colaborat cu kackeri din Rusia.
"Recentul atac cibernetic «Octombrie Roşu» mediatizat de către firma Kaspersky a făcut obiectul investigaţiilor SRI începând cu anul 2011. SRI a identificat activităţile acestor entităţi cibernetice ostile ce urmăreau obţinerea accesului la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de informaţii confidenţiale. Atenţie, nu este vorba de informaţii clasificate, ci de informaţii confidenţiale", a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
El a adăugat că atacul cibernetic "a determinat reacţia Serviciului de informare a autorităţilor vizate şi întreprinderea măsurilor de contracarare a atacului, precum şi restabilirea funcţionării normale a acestora".
Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, reţelele vizate de atacurile "Octombrie Roşu" aparţin "unor instituţii guvernamentale, dar şi din domeniul privat".
"SRI întreprinde măsuri pentru stabilirea identităţii agresorului cibernetic întrucât activităţile acestuia aduc atingere securităţii naţionale", a menţionat oficialul SRI.
Potrivit lui Sava, atacurile investigate în ultimii ani de SRI permit estimarea că amenin