Până la sfârşitul acestei săptămâni, elevii şi liceenii din clasele V-XII, din judeţul Gorj, se pot înscrie pentru concursul „Sfântul Grigorie Teologul, dascălul nostru de suflet”, etapa interjudeţeană. Evenimentul se va desfăşura în data de 21 ianuarie, în Sala de festivităţi a Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Înscrierea se face la Seminarul Teologic din Craiova de pe strada Bisericii nr.17, cartierul Mofleni, sau la adresa de e-mail csperlea@yahoo.com. Concursul se desfăşoară pe cinci secţiuni: referate, creaţie literară (poezie, proză, imn, acatist etc), creaţie iconografică, cuvântarea de laudă, cântarea de laudă – compoziţie şi interpretare. „Evenimentul este dedicat Sfântului Grigorie Teologul, Ocrotitorul Seminarului Teologic de la Craiova, care este sărbătorit în fiecare an la 25 ianuarie. Dorim totodată să promovăm copiii şi tinerii pasionaţi de pictură, şi să-i încurajăm să dezvolte lucrarea harului cu care au fost înzestraţi”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, coordonatorul concursului. Dintre partenerii acestui eveniment amintim Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, Asociaţia World Vision Romania, Şcoala cu clasele I-VIII din Podari, Liceul „Charles Laugier” şi Liceul UCECOM „Spiru Haret” din Craiova.
Până la sfârşitul acestei săptămâni, elevii şi liceenii din clasele V-XII, din judeţul Gorj, se pot înscrie pentru concursul „Sfântul Grigorie Teologul, dascălul nostru de suflet”, etapa interjudeţeană. Evenimentul se va desfăşura în data de 21 ianuarie, în Sala de festivităţi a Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Înscrierea se face la Seminarul Teologic din Craiova de pe strada Bisericii nr.17, cartierul Mofleni, sau la adresa de e-mail csperlea@yahoo.com. Concursul se desfăşoară pe cinci secţiuni: referate, creaţie literară (poezie, proză, imn, acatist etc), c