Cazul bărbatului de 39 de ani din comuna doljeană Brădeşti, care a decedat după ce fusese tratat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Bănie pentru o fractură de umăr, a intrat şi în atenţia Parchetului. Procurorii au demarat o anchetă pentru a stabili dacă vreunul dintre medicii care l-au avut în îngrijire pe Leontin Vulturu se face vinovat de moartea acestuia. „În acest caz s-a autosesizat Secţia 2 Poliţie, iar Parchetul a demarat cercetările în legătură cu împrejurările în care a avut loc decesul pacientului Vulturu Leontin. Investigăm această întâmplare într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi avem în vedere întreg corpul medical, doctori, asistente, care s-a ocupat de acest caz“, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, procurorul Nicolae Uncheşelu. Acesta a menţionat că Parchetul va derula propria anchetă, în care va solicita şi un punct de vedere de la Colegiul Medicilor.
Diagnosticat cu o fractură la umărul drept, Leontin Vulturu s-a prezentat în mai multe rânduri la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a SCJU Craiova, dar a fost trimis de fiecare dată acasă, cu o reţetă pentru calmante. Cum durerile erau tot mai mari, iar medicamentele nu-şi făceau efectul, bărbatul a tot revenit la spital, pentru ca în cele din urmă să fie operat de urgenţă pentru o infecţie descoperită la umăr, care avea să-i fie fatală.
Şi spitalul face propria anchetă
Decesul fulgerător al bărbatului a stârnit furia familiei, care l-a acuzat pe medicul ortoped Dragoş Adam, cel care-l consultase şi tratase în Urgenţă, de malpraxis. „Mergem până la capăt pentru a afla ce s-a întâmplat. Nu se poate ca un om care nu a fost niciodată la spital până acum, care nu a suferit de nici un fel de boală, să se stingă aşa în nouă zile, de la o simplă fractură“, spunea ieri sora celui decedat.