Cristi Pulhac (28 de ani) şi-a prelungit în zilele trecute contractul cu Dinamo, dar s-a înţeles verbal cu oficialii să se poată transfera liber
Fundaşul a primit recent o ofertă de la o echipă din Azerbadjan
Dinamo poate rămâne încă de azi fără unul dintre jucătorii de bază, chiar dacă acesta şi-a prelungit înţelegerea cu doi ani, în urmă cu numai câteva zile. Cristi Pulhac a acceptat atunci şi o reducere substanţială a salariului, de la 14.000 de euro pe lună, la 10.000 de euro. În plus, fundaşul a fost de acord ca noua sumă să-i intre în cont încă din momentul parafării contractului. Totul, în schimbul cuvântului de onoare al conducătorilor, care i-au promis jucătorului că va fi lăsat să plece gratis la orice echipă care-i va înainta o ofertă convenabilă. Numai că şi Dinamo ar ieşi în câştig de pe urma unei asemenea afaceri, deoarece, la rândul său, Pulhac a dat asigurări că va renunţa la toate restanţele financiare pe care clubul din "Ştefan cel Mare" le are faţă de el (50.000 de euro), dacă va pleca în altă parte.
Între Ucraina şi Azerbadjan
Există şanse importante ca un potenţial transfer să devină realitate chiar azi, pentru că dinamoviştii vor să ştie dacă se pot baza pe fundaşul stânga în stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, care începe din această seară. Dorit iniţial de Ludogoreţ, Kuban Krasnodar şi Lokomotiv Moscova, Pulhac a mai rămas acum cu doar două variante: Metalurg Doneţk şi o echipă din Azerbadjan. De altfel, interesul de ultim moment al azerilor a prelungit negocierile dintre jucător şi ucraineni care doreau, iniţial, un răspuns până pe 12 ianuarie. Data limită a fost amânată, se pare, până azi, dar cei de la Metalurg nu mai sunt dispuşi să tărăgăneze discuţiile nicio oră în plus. Ucrainenii oferă aproximativ 200.000 euro pe an, pentru o durată de două sezoane şi jumătate, r