Deşi a avut aparenţele unui dialog deschis cu publicul plătitor de taxe, în realitate prezentarea stării economiei a avut, mai degrabă, scopul de a transmite mesaje către echipa FMI.

Deci, am aflat de la premierul Victor Pon­ta că guvernul îşi propune să readucă eco­nomia în acest an la nivelul din 2008, pier­dut în vremuri de criză. Discursul pre­mierului despre starea naţiunii, de ins­pi­raţie americană, a lăsat impresia unui exer­ciţiu de comunicare al cărui scop este ace­la de a lămuri cetăţeanul asupra cir­cu­i­tu­lui în economie al banului muncit de aces­ta. Toată munca ţării va produce 140 de mi­liarde de euro în acest an. După ce a sta­bilit cifrele mari, premierul a îm­prăş­tiat pro­dusul intern brut pe cap de lo­cu­i­tor, fie el bebeluş, elev sau pensionar, şi a de­dus cât produce fiecare român. Hmm...

În discursul economic modern, produsul intern brut per capita este mai degrabă interpretat ca un indicator care descrie, aproximativ, bunăstarea unui popor decât o măsură a productivităţii acestuia. Pre­mierul a urmărit însă în expunere un algo­ritm riguros, în care, desigur, conta pre­siunea datoriei asupra fiecărui locuitor, pen­tru că, nu-i aşa?, datoria e istorică, e moş­tenită, deci e o fatalitate de care nu este responsabil actualul Cabinet instalat la Palatul Victoria. Algoritmul, nemilos, a descris însă apariţia unor noi datorii: sta­tul încasează, în medie, 2.300 de euro pe cap de locuitor şi cheltuie 2.450 de euro pen­tru fiecare român, diferenţa - şi asta a ră­mas neexplicat - o împrumută. Deci va avea şi actualul Cabinet o contribuţie ne­mijlocită la amplificarea datoriei publice. Prezentarea premierului a inclus şi o re­de­finire a cheltuielii statului pentru plata do­bânzilor asociate datoriei publice. Îm­păr­ţită şi ea pe cap de locuitor, i s-a spus „pa­gubă“. Un tuşeu gros, poate era mai po­trivit cuvântul „povară“.

Deş