Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi din nevoie, chiulangii de profesie

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 15 ianuarie 2013 ·

Poliţiştii de proximitate coordonaţi de şeful Serviciului de Ordine Publică, comisarul şef Marius Mureşan, au desfăşurat, ieri, acţiuni privind combaterea şi prevenirea absenteismului şcolar. Cu această ocazie, 23 de poliţişti au verificat peste 25 de baruri din municipiul Satu Mare, legitimând aproape 100 de persoane. În cadrul acestei acţiuni, au fost găsiţi 29 de elevi care absentau de la orele de curs, deşi în mod repetat poliţiştii au atras atenţia copiilor asupra consecinţelor aparent inofensivului „chiul” – care pot ajunge până la cooptarea minorilor în activităţi infracţionale ori transformarea acestora în victime ale unor agresiuni sau furturi. Au fost surprinşi şi doi elevi care, în timp ce colegii lor se aflau la şcoală, ei consumau băuturi alcoolice într-un bar. Cu toate că aceştia împliniseră vârsta de 18 ani, iar angajaţii localului nu au putut fi sancţionaţi pentru vânzarea de alcool minorilor, această conduită este una incompatibilă cu statutul de elev.

În toate cazurile poliţiştii de proximitate au anunţat Inspectoratul Şcolar şi conducerea liceelor la care învaţă copiii surprinşi în baruri, astfel încât împotriva acestora profesorii vor lua măsuri de sancţionare. De altfel, pentru o mai bună comunicare la fiecare şcoală sunt afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate cu responsabilităţi în domeniu, astfel încât sesizările cadrelor didactice, ale părinţilor ori ale elevilor să poată fi soluţionate cu operativitate. Asemenea acţiuni sunt organizate săptămânal de poliţiştii sătmăreni, în întreg judeţul. Spre exemplu, în cursul zilei de luni, poliţiştii Postului de Poliţie Dorolţ au discutat cu elevii şcolii gimnaziale din localitate abordând atât teme de educaţie rutieră, cât şi subiecte legate de conduita pe care un elev are obligaţia de a o adopta în timpul cursurilor şi în afara acestora.

Poliţiştii de pr

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°