Întâlnirea cu extratereştrii este foarte aproape. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Academiei de Ştiinţe din Anglia.
Specialiştii britanici au publicat un studiu în revista Philosophical Transactions of the Royal Society Academy, preluat şi de BBC, în care vorbesc despre existenţa civilizaţiilor extraterestre, numărul acestora fiind estimat la o sută pe baza unui calcul propus în 1960 de către astronomul Frank Drake, coordonator SETI- programul pentru căutarea civilizaţiilor extraterestre.
”Acum nu ne mai întrebam dacă suntem în Univers, ci când ne vom întâlni cu civilizaţiile extraterestre", sugerează oamenii de ştiinţă care par destul de încrezatori într-o astfel de întâlnire. "În baza cunoscutei ecuaţii Drake, care ajută la determinarea numărului de civilizaţii din galaxie şi posibilitatea venirii în contact cu ele, putem spune că, în fiecare moment, în Univers, există între 10 şi 100 de civilizaţii extraterestre”, a declarat dr. Martin Dominik, profesor la St. Andrews University.
ITIȚI ȘI TOP 5 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: DOCUMENT ZDROBITOR. EVZ va prezenta dovada că Andrei Marga ştia că nu poate să facă angajări la ICR!Bătălia pentru Justiţie . "Există presiuni uriaşe! Dan Voiculescu fuge de judecată"Antonescu, nerăbdător să scape de ChilimanRevoluţie comunistă în Sănătate. Un ministru liberal ataca sectorul privat şi descentralizareaAMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. Transportul în comun (ITB): „Iarna mergeam mai mult pe jos”
Nu sunt pericole?
Expertii britanici recomandă înfiinţarea în cadrul structurilor ONU a unei agenţii speciale competente care să se ocupe de problemele legate de aşteptata întâlnire cu civilizaţiile extraterestre. Dr. Martin Dominik a încercat să ne şi pregătească pentru o astfel de întâlnire, sugerând faptul că asemenea civilizaţii nu sunt "generatoare de pericole", aşa cum se crede. Oamenii de ştiinţă spun