Solicitarea a fost înregistrată săptămâna trecută la Tribunalul Bucureşti, primul termen fiind stabilit pentru astăzi la Secţia a VII-a Civil
Unul dintre principalii distribuitori de ziare şi reviste din România, Hiparion Distribution SA, şi-a cerut săptămâna trecută insolvenţa la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Primul termen în dosarul înregistrat sub nr. 795/3/2013 la data de 10 ianuarie va fi judecat în regim de urgenţă, fiind stabilit pentru astăzi, la Secţia a VII-a Civilă a TMB.
Hiparion Distribution este unul dintre principalii distribuitori de ziare şi reviste din România, reţeaua sa fiind compusă din peste 6.000 de locaţii, inclusiv chioşcuri, magazine, benzinării, supermarket-uri şi hypermarket-uri.
Compania a fost fondată în anul 1999, din 2004 fiind parte a grupului Rautakirja, cel mai mare distribuitor şi detailist de ziare şi reviste din Finlanda, Olanda şi Ţările Baltice, cu operaţiuni în Rusia. Rautakirja face parte din grupul SanomaWSOY , cel mai mare operator media în zona de nord a Europei şi una dintre principalele edituri de reviste şi cărţi educaţionale la nivel european.

Compania