După decapitatrea, la mijlocul anului trecut, a Institutului Cultural Român, cu scoaterea din funcţia lor benefică a criteriilor şi reformelor care, de-a-lungul unui întreg septenat, puseseră în lumina înaltei competenţe şi în circulaţie internaţională efectivă valorile româneşti de vârf, de la literatură la artele plastice şi nu în ultimul rînd la cinematografie;

Din anul cu ghinion anunţat 2013, înapoi, în 1949-1953

adică după propulsarea în avanscena instituţională a figurii lugubru-tenebroase a neopolitrucului Andrei Marga, care a reinventat anatemele tematist-teziste ale proletcultismului şi ceauşismului, cu acuze la adresa unor închipuite devieri ale literelor şi artelor române;

Drept pentru care, în toamna trecută, cel mai însemnat scriitor român în viaţă – l-am numit pe Mircea Cărtărescu – a declarat că e pentru prima dată cînd se gîndeşte să se expatrieze, spre a nu risca să fie huiduit pe stradă, într-o ţară care „se scufundă”.

Iată că, din primele zile de lucru ale anului cu ghinoin anunţat 2013, busculada pronunţărilor publice personalizate ori anonime, de la intrarea şi de pe trotuarele adiacente ale Cercului Militar Naţional, unde se afla depus sicriul cu corpul neînsufleţit al cineastului politician Sergiu Nicolaescu, pronunţări potenţate frenetic şi dilatat, explicit ori subliminal, prin canalele de ştiri distorsionate antireformist, recte România TV – Ghiţă şi Antena 3 – Voiculescu, cărora li s-a raliat solemn TVR 1 – Săftoiu, dar nici celelate televiziuni n-au rezistat valului.

Iată că evenimentul mediatic astfel fabricat a instituit vectorii unor involuţii socio-culturale în cascadă , ameninţându-ne, pentru prima dată în ultimele şase decenii, cu ceva din respiraţia, atmosfera şi terminologia uitată sau de puţini ştiută a anilor de sfîrşit şi culminaţie ai stalinsimului antum: 1949-19