*Victoria cu Elecrosanitas, scor 6-0, ne scuteşte de orice comentarii
Dacă la seria de Performanţă în Campionatul municipal de futsal sunt trei echipe cu punctaj maxim după două etape, Deltarom, ISU Delta şi Cartier E3 iar o a patra, Inter, aşteaptă omologarea meciului cu Real A, în seria Old Boys doar o singură echipă are punctajul maxim după două jocuri.
Domserv, cu Mergeani determinant contra neamurilor sale de la Electrosanitas, s-a impus la un scor de maidan, 6-0, contra campioanei de anul trecut, lipsită în meciul de duminică de serviciile celui mai bun fotbalist al ediţiei trecute, Guliu, ale constănţenilor Ferenţi şi Axinciuc precum şi a primarului de Babadag, Georgian Caraman, toţi angrenaţi şi în Cupa Telegraf de la Constanţa.
Tot la Old Boys, Comis a debutat în competiţie cu o victorie contra celor de la Andema, scor 6-4, CERC a făcut scor, 16-5, cu STX Electro, în timp ce în meciul vedetă al zilei Marix, cu sărbătoritul Marian Păruş printre remarcaţi, s-a impus la limită, scor 2-1, contra „stelelor” de la All Stars.
În seria Performanţă, primul meci al zilei a fost câştigat de Metalurg contra celor de la Podgoriilor cu scorul de 3-1, celelalte jocuri ale zilei având acelaşi scor: 8-1. ISU Delta a câştigat cu acest scor meciul cu Mondenii, Cartier E3 s-a impus la fel cu acelaşi scor în meciul cu Real B, în timp ce favorita acestui an la câştigarea trofeului, Deltarom, fără să forţeze prea mult, s-a impus contra celor de la Elcos Grup.
Mai multe comentarii despre etapa de duminică şi omologarea meciurilor Profruit-STX Electro şi Inter – Real A, în ziarul de mâine.
*Victoria cu Elecrosanitas, scor 6-0, ne scuteşte de orice comentarii
Dacă la seria de Performanţă în Campionatul municipal de futsal sunt trei echipe cu punctaj maxim după două etape, Deltarom, ISU Delta şi Cartier E3 iar o a patra, Inter, aştea