În primele nouă luni ale anului trecut, un număr de 74 de spitale private au contractat de la Casele Naţionale de Asigurări 123 milioane lei, în timp ce 363 de spitale de stat în contract cu Casele au contractat suma de 5,31 miliarde lei, potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate transmise la solicitarea Curierului Naţional.
În cazul spitalelor de stat a fost decontată în perioada ianuarie-septembrie 2012 suma de 5,21 miliarde lei, iar spitalelor private le-au fost alocate 120 milioane lei.
Sumele primite de unităţile private reprezintă aproximativ 2% din totalul fondurilor alocate unităţilor spitaliceşti în primele nouă luni ale anului trecut.
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, declara zilele trecute că spitalele private au primit de la stat între 6 şi 17% din fondurile alocate în unele judeţe din totalul bugetelor.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat sâmbătă că prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie va fi sistată finanţarea din fondurile CNAS a unităţilor spitaliceşti private şi astfel spitalele publice vor avea un buget cu aproximativ 10%. mai mare.
Specialişti în domeniu sănătăţii spuneau pentru Curierul Naţional, ieri, că măsura anunţată de ministrul Sănătăţii nu va aduce economii prea mari la bugetul Caselor de Asigurări, în contextul în care banii decontaţi reprezintă aproximativ 1% din totalul fondurilor alocate pentru unităţile spitaliceşti.
În plus, aceştia explicau că spitalele de stat vor fi împovărate şi cu cei care renunţă să mai meargă la privat şi că măsura descurajează investitorii din domeniu, generând o instabilitate ce afectează dezvoltarea operatorilor privaţi
De asemenea, aceştia afirmau că de fapt, per servicii medicale, decontarea la privat este mai mică decât cea la stat şi că CNAS ar face economii dacă ar exista doar spitale private