Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, marţi, referitor la intenţia parlamentarilor PDL de a depune la proiectul de buget pe 2013 toate amendamentele pe care reprezentanţii USL le-au depus în timp, în special cele de la bugetul pe anul trecut, că este „o miştocăreală”.
„Înseamnă că nu au capacitate de creaţie. Eu , când am depus amendamente şi am fost unul din campionii amendamentelor şi la bugetul de stat şi mai cu seamă la bugetul de asigurări sociale – de pensii, de şomaj, de sănătate şi aşa mai departe, am depus amendamente constructive, punctuale, nu am copiat pe nimeni. Plagiatura chiar nu îmi place, şi nici plagiatorii. Înseamnă că nu au capacitate. Asta este o miştocăreală”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Ioan Cindrea, fost membru în Comisia pentru muncă şi protecţie sociala din Camera Deputatilor în legislatura trecută.
Biroul politic al PDL a decis, luni, ca parlamentarii partidului să depună la proiectul de buget pe 2013 toate amendamentele pe care reprezentanţii USL le-au depus în timp, în special cele de la bugetul pe 2012.
“Vrem să scoatem în relief minciunile USL când a fost în opoziţie şi în campanie. Nu i-a interesat niciodată bunăstarea românilor, ci au urmărit transformarea nemulţumirilor în voturi”, a declarat preşedintele PDL Vasile Blaga, citat de Mediafax.
Premierul Victor Ponta a anunţat, tot luni, după şedinţa conducerii USL, că proiectul de buget pe anul 2013 va fi, cel mai probabil, aprobat în şedinţa de Guvern din 23 ianuarie, urmând să fie trimis Parlamentului, care va fi convocat din 21 ianuarie.
Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, marţi, referitor la intenţia parlamentarilor PDL de a depune la proiectul de buget pe 2013 toate amendamentele pe care reprezentanţii USL le-au depus în timp, în special cele de la bugetul pe anul trecut, că este „