Un cotidian central a publicat în luna aprilie 2012 un articol în care partida din turul campionatului Ligii I de fotbal, etapa a XV-a dintre FC Municipal Târgu-Mureş şi Concordia Chiajna, disputat în 28 noiembrie 2011 era suspectată de noncombat din partea echipei ilfovene. Mureşenii au învins cu 3-0, cu două goluri înscrise din penalty de Robert Ilyes şi Sergiu Buş, în minutele 10 şi 31, Florin Dan stabilind scorul final în minutul 66.
Nu este acuzat arbitrul Adrian Viorel Cojocaru pentru acordarea celor două lovituri de pedeapsă, ci jucătorii Concordiei. Printre cei implicaţi se află Sorin Pană, de la oaspeţi şi Mihai Stere, care activa la aceeaşi echipă. Primul, declara unui… cititor că mai mulţi jucători s-au dat la o parte. Ulterior, Pană a negat, timid, după părerea autorilor. „Nu ştiu nimic de această discuţie. Eu am puţini prieteni şi niciunul în Ardeal”, le-a declarat acestora. Pană este prezentat victimă, deoarece n-a evoluat în următoarele partide. Oficialii clubului au afirmat la rândul lor că nu au cunoştinţă despre aşa ceva, afirmând că acesta putea exclus din lot din varii motive. Este prezentat însă ca un „erou” pentru că a marcat primul gol în Liga 1 din istoria Concordiei, a jucat 711 minute în 14 etape. Într-o lumină proastă este pus Stere, care la 36 de ani, a jucat la Farul, FC Braşov, în Cipru, la Chiajna, FCM Târgu-Mureş şi înapoi la Chiajna.
Stere: „Dacă era ceva real, mai aveau încredere în mine?”
După Concordia Chiajna, Stere a ajuns în Liga III, la Corona Braşov, cu care a promovat şi echipa sa conduce în seria a II-a a Ligii a II-a. Luni a semnat însă cu FCM Târgu-Mureş, unde are de gând să mai evolueze în retur şi să reuşească o nouă promovare. După finalul campionatului, poate obţine un contract pentru un post în conducere. „M-au deranjat mult acuzaţiile care au apărut, dar am considerat că nu are rost să mă iau de p