Dacă vinzi 1.000 de acţiuni SIF la bursă, plăteşti impozit de 16% pe profit. Dacă cumperi un milion de euro prin bancă şi îl transformi în lei când cursul va sări din nou, obţinând în felul ăsta profit, Fiscul n-o să te deranjeze niciodată. Am mers ieri de la Ana la Caiafa fiscală, pe urmele acestui impozit pierdut.
Când vorbesc de tranzacţiile valutare la vedere, nu mă refer la „cetăţeanul Kane" din Berceni care cumpără 500 de euro azi pentru concediul din Bulgaria, vinde cei 100 care-i rămân la un curs mai mare, face profit şi dă cu tifla Fiscului. Nu că n-ar exista şi genul asta de cazuri şi personaje, e greu însă să faci profit când banca îţi vinde valuta cu 1-2% mai scump decât cursul oficial al BNR şi o răscumpără cu 1-2% sub acesta când vrei să „dezinvesteşti". Am în vedere persoanele bine mobilate financiar, care tranzacţionează prin serviciile de private banking sume de la 5 zerouri în sus, la cotaţii foarte apropiate de cele oficiale din piaţa interbancară, şi care nu plătesc niciodată impozit pe profitul realizat.
Iată ce răspunsuri am primit. „Întrebaţi-i pe cei care sunt acum la Fisc, ei ştiu de ce nu se plăteşte" mi-a spus fostul şef ANAF, Sorin Blejnar. „Bine, dar tranzacţii valutare prin bănci nu se fac de 6 luni, ci de ani buni". Da? Eu nu vreau să mai aud de Fisc, îmi pare rău" a încheiat domnul Blejnar. Enache Jiru, fost secretar de stat la Finanţe, şi-a declinat competenţa în domeniu. „Bănuiesc că Fiscul nu are capacitatea de a urmări toate aceste operaţiuni, unele foarte mărunte" a presupus domnia sa. „Bine, dar n-ar rezolva asta un soft, cum se întâmplă cu dobânzile bancare, astfel încât impozitul să fie reţinut la sursă?" a fost întrebarea noastră retorică. „Nu se impozitează genul ăsta de tranzacţii pentru că sunt mai greu încadrabile, nu ştii cât de aleatorii sunt. În cazul unui depozit e un contract cu banca, în cazul o