Proprietarii de magazine din Grecia nu sunt deloc mulţumiţi de noua reglementare a autorităţilor, conform căreia clienţii pot pleca din spaţiile comerciale fără să plătească pentru bunurile şi serviciile achiziţionate în cazul în care nu primesc bon fiscal, informează Kathimerini.
Prin această reglementare, care a intrat în vigoare la finalul săptămânii trecute, Guvernul de la Atena încearcă să reducă nivelul evaziunii.
Comercianţii sunt obligaţi să lipească în interiorul magazinelor afişe redactate în limbile greacă şi engleză pentru a-i informa pe clienţi că au dreptul de a refuza să plătească produsele în cazul în care nu primesc bon fiscal pentru cumpărarea lor.
Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale de Comerţ din Grecia au propus însă, luni, ca proprietarii de magazine să afişeze şi mesaje prin care să le reamintească tuturor cumpărătorilor că pot fi acuzaţi de furt în cazul în care părăsesc spaţiile comerciale fără să achite produsele luate de pe rafturi.
Într-o declaraţie a membrilor confederaţiei se explică, de asemenea, că o sursă mai mare de evaziune este comerţul ilegal de pe străzile din Grecia. Ei susţin şi că o soluţie mai bună ar fi aceea ca autorităţile să se asigure că toate magazinele dispun de case de marcat şi că se emit bonuri fiscale.
Proprietarii de magazine din Grecia nu sunt deloc mulţumiţi de noua reglementare a autorităţilor, conform căreia clienţii pot pleca din spaţiile comerciale fără să plătească pentru bunurile şi serviciile achiziţionate în cazul în care nu primesc bon fiscal, informează Kathimerini.
Prin această reglementare, care a intrat în vigoare la finalul săptămânii trecute, Guvernul de la Atena încearcă să reducă nivelul evaziunii.
Comercianţii sunt obligaţi să lipească în interiorul magazinelor afişe redactate în limbile greacă şi engleză pentru a-i informa pe clienţi că au drep