Mai mulţi participanţi la vânătoarea fatală din 23 decembrie din Pădurea Domnească fac parte din Partidul Democrat şi din cel Liberal.
Pe lângă procurorul general Valeriu Zubco, promovat în funcţie de PD, şi omul de afaceri Ghenadie Sajin, care administrează una din firmele democratului Vlad Plahotniuc, în lista făcută publică de procurori apar şi alte nume care coincid cu cele ale unor persoane cu legături în PD.
Serghei Răilean, unul dintre vânătorii din grupul lui Valeriu Zubco, pare a fi directorul întreprinderii Registru, subordonată Ministerului Tehonologiei Informaţionale, condus de democratul Pavel Filip.
Un alt nume din listă este Serghei Latiş, care coincide cu numele directorului Media Production – holdingul de presă controlat de prim-vicepreşedintele Parlamentului.
Cei doi nu au răspuns la apelurile noastre insistente pentru a confirma sau infirma dacă au participat la acea vânătoare.
În acelaşi timp, Ghenadie Sajin este naşul de cununie al victimei, Sorin Paciu, şi cumnatul lui Valeriu Zubco.
La vânătoare au fost şi doi liberali: directorul Moldsilva Ion Lupu şi consilierul municipal Iurie Nastas. Ultimul a precizat că a fost „coleg de serviciu şi prieten“ cu Sorin Paciu. Ambii aveau afaceri cu materiale de construcţii.
Potrivit hotnews.md, la vânătoare au participat alţi şase reprezentanţi ai PL, toţi din raionul Nisporeni, dintre care doi sunt consilieri locali: Croitoru Ion, Praf Grigore (consilier orăşenesc), Capestru Victor, Jardan Nicolae (consilier raional), Praf Mihail, Capestru Gheorghe.