Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: „Citind, găsim cuvinte potrivite”

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 17 ianuarie 2013 ·

Elevii şcolilor din Bilieşti, Clipiceşti, Gura Caliţei, Ţifeşti şi Urecheşti i-au dedicat o zi întreagă poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naştere s-au împlinit, pe 15 ianuarie, 163 de ani. Cu această ocazie, elevii au recitat poezii din creaţia marelui poet, au urmărit prezentări cu evenimentele marcante din viaţa acestuia şi au realizat desene, colaje şi creaţii literare inspirate din opera acestuia. Acestea au fost expuse, apoi, la Muzeul Unirii din Focşani, pentru ca un număr cât mai mare de oameni, iubitori ai operei eminesciene, să le poată admira. Expoziţia poate fi vizitată până pe 22 ianuarie.

Activitatea aceasta face parte din proiectul educaţional de parteneriat „Citind, găsim cuvinte potrivite”, încheiat între cadrele didactice coordonatoare de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi anume profesoarele Violeta Grigorică, Ramona Postolache, Virginica Toader, Ramona Giană şi Paula Miron. Cadrele didactice coordonatoare susţin că prin astfel de activităţi, încearcă să îi atragă pe elevi către lectură şi cunoaşterea adevăratelor valori ale literaturii şi culturii româneşti.

Elevii şcolilor din Bilieşti, Clipiceşti, Gura Caliţei, Ţifeşti şi Urecheşti i-au dedicat o zi întreagă poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naştere s-au împlinit, pe 15 ianuarie, 163 de ani. Cu această ocazie, elevii au recitat poezii din creaţia marelui poet, au urmărit prezentări cu evenimentele marcante din viaţa acestuia şi au realizat desene, colaje şi creaţii literare inspirate din opera acestuia. Acestea au fost expuse, apoi, la Muzeul Unirii din Focşani, pentru ca un număr cât mai mare de oameni, iubitori ai operei eminesciene, să le poată admira. Expoziţia poate fi vizitată până pe 22 ianuarie.

Activitatea aceasta face parte din proiectul educaţional de parteneriat „Citind, găsim cuvinte potrivite”, încheiat între ca

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 33 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 46 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°