Un bărbat înarmat a deschis focul marţi seara, cu o armă semiautomată, în parcarea unui colegiu din Kentucky, în zona de centru-est a Statelor Unite, omorând două persoane şi rănind alta, a anunţat poliţia.
Potrivit şefului poliţiei din Hazard, Minor Allen, atacul armat nu are absolut nimic a face cu instituţia şcolară. "Noi credem că este vorba despre un caz personal", a declarat acesta, citat de AFP.
Victimele sunt un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, şi o tânără, în vârstă de 20 de ani. O adolescentă a fost rănită şi condusă la spital.
Atacatorul, Dalton Stidham, în vârstă de 21 de ani, s-a predat autorităţilor.
Preşedintele american Barack Obama urmează să prezinte miercuri, la Casa Albă, propunerile sale în vederea reducerii violenţei provocate de utilizarea armelor de foc în Statele Unite.