Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educatorii şi învăţătorii, trimişi la facultate dacă vor să rămână în învăţământ. Ce explicaţii dau Andronescu şi Funeriu

Publicat in Gandul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Zeci de mii de educatori şi învăţători sunt obligaţi să facă, în următorii şase ani, o facultate dacă vor să mai rămână în învăţământ. Şi asta pentru că, printr-o ordonanţă dată pe ultima sută de metri de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, se introduce această obligativitate în condiţiile în care potrivit legii educaţiei adoptate în mandatul lui Daniel Funeriu funcţiile menţionate trebuie să devină de profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar.

În forma iniţială, legea educaţiei prevedea că educatorii, institutorii, maiştrii-instructori şi antrenorii "care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului".

Ordonanţa semnată de Ecaterina Andronescu, cu data de 18 decembrie, prevede că: "educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă".

Ecaterina Andronescu: Practica nu reprezintă licenţa

Ecaterina Andronescu afirmă însă că ordonanţa a fost adoptată pentru că 40.000 de oameni din sistemul primar nu aveau bază legală pentru a fi salarizaţi, pentru că legea educaţiei desfiinţa funcţiile de educator şi învăţător.

„Ceea ce se întâmplă acum mi se pare o mare demagogie din partea PDL. De ce trebuie să loveşti într-un om care face o reparaţie şi să nu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°