Mihai Eminescu este poetul tuturor românilor. Dar in special al botoșănenilor. Ieri s-au implinit 163 de ani de la nașterea marelui poet. Tineretul Național Liberal din Botoșani a lansat aseară la ora 19.00 in fata Teatrului “Mihai Eminescu” 98 de lampioane reprezentând numărul strofelor din cel mai lung poem de dragoste din lume, "Luceafărul".
Fiecare lampion a însemnat un mic luceafăr care s-a ridicat către cer luând cu el zâmbetul, respectul si toată admirația tinerilor liberali!
“Au fost peste 100 de persoane care au participat alături de noi aseară la "Stele Eminesciene", prima noastră acțiune de anul acesta, care face parte dintr-un şir lung de acţiuni şi evenimente culturale pe care le-am trecut in agenda anului 2013” a declarat Sorin Cornilă, președintele Organizației Municipale a TNL Botoșani.
Prezent la acțiunea tinerilor liberali a fost și noul președinte de la Organizația Județeană a TNL Botoșani, Lucian Diac. De asemenea au fost prezenți și deputatul Roxana Anușca, președintele Consiliului Județean Florin Țurcanu și viceprimarul Viorel Iliuță.
Mihai Eminescu este poetul tuturor românilor. Dar in special al botoșănenilor. Ieri s-au implinit 163 de ani de la nașterea marelui poet. Tineretul Național Liberal din Botoșani a lansat aseară la ora 19.00 in fata Teatrului “Mihai Eminescu” 98 de lampioane reprezentând numărul strofelor din cel mai lung poem de dragoste din lume, "Luceafărul".
Fiecare lampion a însemnat un mic luceafăr care s-a ridicat către cer luând cu el zâmbetul, respectul si toată admirația tinerilor liberali!
“Au fost peste 100 de persoane care au participat alături de noi aseară la "Stele Eminesciene", prima noastră acțiune de anul acesta, care face parte dintr-un şir lung de acţiuni şi evenimente culturale pe care le-am trecut in agenda anului 2013” a declarat Sorin Co