De câțiva ani tot circulă o reclamă la un laxativ (parcă?), în care suntem întrebați cât timp pierdem zilnic în cămăruța ospitalieră a Vecinului Costică (să nu-mi ziceți că n-ați auzit gluma asta!). N-am nimic cu publicitatea care-mi pune întrebări indiscrete. Sunt poze pe Facebook mai dubioase în care sunt tăguit și am acceptat de mult că trăim într-o epocă în care intimitatea își cam dă obștescul sfârșit. Ce mă deranjează cu adevărat la reclama respectivă e sintagma „timp pierdut”. Cum adică să „pierzi timpul” la toaletă?
În secolul 21 nu prea mai acum să o arzi aiurea pe tron, când te poți distra cu smartphone-uri, cărți, e-readere sau un laptopuri (Cum adică unde-l țin? Păi, de ce a creat Dumnezeu coșul de rufe?) Cel puțin în cazul meu este unul dintre momentele cele mai frumoase dintr-o zi. Am timp să citesc, să mă pun la curent cu ultimele știri, să mă uit la seriale și, uneori, chiar să scriu articole (nu, nu articolul ăsta).
O condiție esențială e să ai internet wireless în casă, dar un router e ieftin. Astfel, WC-ul devine un fel de al doilea birou, în care nimeni nu are voie să intre. Sau, dacă are voie, probabil că nu vrea din motive urât mirositoare. Am o teorie: Omul o fi o dobitoacă socială, dar are nevoie, din când în când, de momente de singurătate și liniște. Din fericire, evoluția a făcut în așa fel încât să existe cel puțin o perioadă în care să fim lăsați în pace. Există explicații chimice și biofizice pentru mirosul nasol care apare inevitabil când mergi la toaletă. Toate sunt greșite. De fapt, mirosul ăla există ca să alunge prădătorii de timp liber, fie că e vorba de șefi, iubite, iubiți sau plozi care vor de mâncare.
Lăsând la o parte bucuria biologică pe care ne-o oferă călătoriile la WC, eu zic că momentele petrecute în locul unde și Băsescu (sper) nu e urmat de SPP-iști au tot felul de beneficii intelectuale și nu numai.
