Încă de miercuri dimineaţă, toată lumea aşteptă să vadă dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi va face publică lista favorizaţilor care trăiesc în case RA-APPS. Şmecheri, pe banii tăi, chiriaşi de lux.
Lista persoanelor care deţin locuinţe de protocol şi de serviciu, prin RA-APPS, a fost făcută publică miercuri. Premierul Victor Ponta a precizat că Executivul intenţionează să păstreze un număr limitat de apartamente şi vile, iar celelalte vor fi vândute. El a mai spus că va cere sa se stabilească în mod clar categoriile de demnitari care pot beneficia de locuinţe în sistem RA-APPS.
Guvernul a prezentat lista chiriaşilor RA-APPS, inclusiv categoria persoanelor fizice “care nu mai sunt îndreptăţite să deţină locuinţă de serviciu”, pe care figurează foştii demnitari Alexandru Nazare (ministru), Samuel Calotă (ANPC), Ioan Pavelescu (AVAS) şi doi foşti consilieri de ministru.
Printre aceşti “chiriaşi de lux” de la RA-APPS se numără personalităţi politice, dar şi din lumea artistică. Pe listă se regăsescu nume ca Gelu Voican Voiculescu, Adrian Severin, dar şi Ion Ţiriac, Rodica Mandache, Gabriel Cotabiţă sau Andrei Păunescu.
Lista cu toate persoanele fizice
Situaţia persoanelor fizice care deţin locuinţe de protocol
Situaţia persoanelor fizice care nu mai sunt îndreptățite
Situaţia persoanelor fizice care deţin locuinţe de serviciu
Încă de miercuri dimineaţă, toată lumea aşteptă să vadă dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi va face publică lista favorizaţilor care trăiesc în case RA-APPS. Şmecheri, pe banii tăi, chiriaşi de lux.
Lista persoanelor care deţin locuinţe de protocol şi de serviciu, prin RA-APPS, a fost făcută publică miercuri. Premierul Victor Ponta a precizat că Executivul intenţionează să păstreze un număr limitat de apartamente şi vile, iar celelalte vor fi vândute. El a mai