Sărăcia care îi tot roade pe oamenii care-şi duc traiul în Valea Jiului, o dată mineri care-şi câştigau pâinea muncind în galerii, în pântecele pământului, este din ce în ce mai cruntă. Poate de aceea, senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu, al treilea om ca poziţie în Senatul României, vine cu un proiect social de lege care să le facă viaţa puţin mai uşoară. Parlamentarul propune ca săracii din Valea Jiului să nu mai plătescă apa de la robinet. Sărăcia care îi tot roade pe oamenii care-şi duc traiul în Valea Jiului, o dată mineri care-şi câştigau pâinea muncind în galerii, în pântecele pământului, este din ce în ce mai cruntă. Poate de aceea, senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu, al treilea om ca poziţie în Senatul României, vine cu un proiect social de lege care să le facă viaţa puţin mai uşoară. Parlamentarul propune ca săracii din Valea Jiului să nu mai plătescă apa de la robinet.
Restructurările din industria minieră, în principal, dar şi reducerea activităţii economice, în general, au condus la o situaţie deosebit de dificilă în Valea Jiului. De la o lună la alta, obligaţiile a peste 60 la sută dintre cei ale ale căror apartamente sunt racordate la reţeaua centrală de apă sunt din ce în ce mai greu de acoperit, iar restanţele imposibil de plătit, cresc alarmant. Cum în Valea Jiului există riscul de înrăutăţire a situaţiei economice, dar şi a producerii unor convulsii sociale pe fondul unor cote alarmante ale şomajului, senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu, secretar al Senatului, a înaintat, zilele trecute Parlamentului un proiect de lege, de fapt o măsură socială, care îi vizează pe ortacii din Valea Jiului. Iniţiativa legislativă a senatorului PP-DD Vochiţoiu prevede ca săracii să nu plătească apa de la robinet. Familiile al căror venit mediu pe persoană nu depăşeşte 400 de lei nu vor plăti apa curentă, cei care câştigă 600 de lei pe membru de familie vor f