Scriu înainte de depăşirea ultimului festin culinar din 2012, iar subtila gastronomie mole­culară de la Harvard am abandonat-o. Voi reveni, probabil, când diverşi dieteticieni şi nutriţio­nişti autohtoni mă vor contraria. Deocam­dată, îl citez pe Alexandre Dumas-tatăl: „On ne vit pas de ce que l’on mange, mais de ce que l’on digère“ (sau, în traducere aproape acceptabilă, „Nu se trăieşte din ceea ce se mănâncă, ci din ceea ce se dige­ră“). Deci, digestie uşoară, chiar celor cu „stomac de struţ“, ar putea fi acum o urare potrivită. Să revin, totuşi, la subiect, cu greu, deoarece voi ajunge la chestiuni dificile, iar mie sintagmele „să iei atitudine“ şi „să gândeşti pozitiv“ mi se par cu totul insuportabile. Nu mai explic de ce, menţionez doar că prima îmi aduce aminte de trecut. Înainte de urmărirea selectivă a şirului de evenimente declanşate de clonarea sărmanei oi Dolly, să ne oprim pe scurt asupra clonării vegetale. În horticultură şi în culturile agricole, tehnicile de reproducere a plantelor prin clonare pot fi practicate în laborator, în sere sau pe teren. Ele sunt aplicabile la multe dicotiledonate şi, de asemenea, la unele monocotiledonate. În labo­rator, se studiază cultura in vitro a meristemelor (gr. meristos – divizibil, care se divide) – grup de celule vegetale nediferenţiate cu caracter embrionar, cu proprietăţi de multiplicare activă, teoretic indefinită, „ţesut formator“ embrionar, conservat şi în corpul matur al plantelor, care determină creşterea şi dezvoltarea acestora, cu rol esenţial în creşterea în lungime a plantelor. Culturile in vitro sunt utile în studii fundamentale de biologie celulară sau cu scopuri practice: obţinerea unor plante libere de virusuri, bacterii patogene sau fungi, precum şi în regenerarea unor organisme vegetale periclitate. Cu alte cuvinte, salvarea unor specii de plante pe cale de dispariţie. Absolut necesa