Eliberarea înainte de termen a lui Adrian Năstase îl preocupă de la un timp pe Traian Băsescu. Bîlbîiala și tergiversarea completului de judecată se zice că l-au înfuriat atît de tare, încît președintele a fost auzit înjurînd cu patos la aflarea știrii.
Dacă vă amintiți, imediat după sinuciderea eșuată, în primele săptămîni de încarcerare a adversarului său, Băsescu a declarat la televizor că opt luni de bulău reprezintă o pedeapsă exagerată pentru cîte a făcut Năstase. Surse judiciare șoptesc pe la colțuri că președintele s-a interesat de asigurarea celor mai bune condiții pentru cazarea deținutului Năstase și și-a exprimat dorința ca el să fie protejat de orice posibilă formă de agresiune. E înduioșător, dar preocuparea lui Traian nu pornește din umanitate, ci din calcul. La o adică, deci, poate fi invocată o simetrie. În materie de avere personală nejustificabilă e un oarecare paralelism, deși se poate specula, pe baza legendei, a zvonurilor și a bîrfelor de interior, că Năstase a furat, totuși, un pic mai mult. Prin urmare, mila lui Băsescu nu-l privește pe Năstase ca atare, ci vizează cazul general, în care, după 2014, se poate încadra chiar el.
Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013
Eliberarea înainte de termen a lui Adrian Năstase îl preocupă de la un timp pe Traian Băsescu. Bîlbîiala și tergiversarea completului de judecată se zice că l-au înfuriat atît de tare, încît președintele a fost auzit înjurînd cu patos la aflarea știrii.
Dacă vă amintiți, imediat după sinuciderea eșuată, în primele săptămîni de încarcerare a adversarului său, Băsescu a declarat la televizor că opt luni de bulău reprezintă o pedeapsă exagerată pentru cîte a făcut Năstase. Surse judiciare șoptesc pe la colțuri că președintele s-a interesat de asigurarea celor mai bune condiții pentru cazarea deținutului Năstase și și-a exprimat dorința ca el să fie