Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva ceferiştilor a blocat opt trenuri la Satu Mare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

O parte a angajaţilor CFR Călători au declanşat ieri dimineaţă o grevă spontană, nemulţumiţi că şi-au primit doar parţial salariile pe luna decembrie 2012. Greva a avut loc între orele 7.00 şi 9.00. În judeţul Satu Mare, la această acţiune de protest naţională au aderat circa 50 de impiegaţi de mişcare şi acari din aproape toate gările, astfel că timp de două ore au fost oprite 8 trenuri care tranzitau judeţul.

Opt trenuri îngheţate în gări două ore

În gările din judeţul Satu Mare oprirea spontană a lucrului a avut loc la ora 7.00. Potrivit liderului de sindicat al angajaţilor CFR din Satu Mare, Maria Miclăuş, la acţiunea de protest au participat circa 50 de impiegaţi de mişcare din gările Satu Mare, Satu Mare Sud, Botiz, Negreşti, Carei, Tăşnad. “Cauza principală a acestei greve spontane este faptul că nu au fost achitate salariile la timp. Potrivit contractului colectiv de muncă, lichidarea salariilor se face în fiecare zi de 15 a lunii următoare. Azi (n.r. – ieri) suntem în data de 16 şi nu au fost achitate decât 50% din salariile celor de la CFR Călători şi niciun leu din salariile celor de la infrastructură. Şi pentru noi au fost sărbători, sunt cheltuieli mari în această perioadă, mai vin şi băncile care ne somează să ne plătim ratele. De fapt, au fost luni repetate în care s-a întârziat plata salariilor. Acţiunea de protest de azi nu a fost organizată de sindicate, ci a fost o acţiune spontană şi se doreşte să fie un semnal de alarmă pentru cei care conduc CFR-ul”, ne-a declarat Maria Miclăuş.

Liderul de sindicat a mai adăugat că, în afară de plata salariilor, angajaţii CFR mai sunt nemulţumiţi de faptul că nu se investeşte nimic în infrastructură, sunt multe ore suplimentare neplătite, locuri de muncă vacante neocupate şi altele. “Spre exemplu, pe linia de cale ferată dintre Satu Mare şi Baia Mare a început să se lucreze încă din 2

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°