A fost considerat unul dintre cei mai bine plătiţi actori, cu un câştig anual de peste 40 de milioane de dolari. Gloria însă i-a apus, chiar el recunoscând că totul se datorează unui viciu la care nu poate renunţa nici în ruptul capului.
Actorul Charlie Sheen se află, după cum notează presa americană, sub semnul unei zodii nefaste, guvernată de consumul de droguri, escapadele scandaloase cu femei de moravuri uşoare şi devastările din camerele de hotel pe unde a fost cazat. Toate isprăvile actorului au condus într-un final la retragerea contractului pentru sitcom-ul „Doi bărbaţi şi jumătate”, în care acesta deţinea un rol principal.
TOP 3 CELE MAI POPULARE:
Ultima masă: La ce poftesc CONDAMNAŢII LA MOARTEULUITOR. O șoferiță s-a RĂTĂCIT 2.800 de km. GPS-ul a făcut-o să traverseze inutil toată EUROPADE NECREZUT. Adevăratul motiv al MORŢII LUI MICHAEL JACKSON
Într-un interviu acordat nu demult pentru o revistă destinată bărbaţilor, Charlie comentează direct controversele create în jurul său. Cea mai incitantă parte a interviului, face referire la apetenţa actorului pentru prostituate.
O ştire de vândut la presă
„Nu spun că nu voi mai ieşi niciodată cu o prostituată. O parte dintre ele nu pun suflet, iar o altă parte sunt extrem de…nutritive. Nu ştii niciodată ce zar vei da…”, spune Charlie Sheen, care merge chiar mai departe şi nu neagă impactul pe care o astfel de femeie l-ar putea avea asupra lui: „Problema cu prostituatele este că s-ar putea ca la un moment dat să-ţi placă cu adevărat de o astfel de femeie”.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR EVZ.RO Un interviu în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei. Secretele unui mercenar român în IrakO fostă GLORIE de la STEAUA despre care nu se mai ȘTIA NIMIC de zeci de ani MĂNÂNCĂ și DOARME pe unde apucă!AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. Prostituţia (I): "Duduile veneau de la Casa de comenzi «Marcela»