De Ziua Culturii Române a anului 2013, ţiganii au făcut o primă încercare să îl exploateze pe Eminescu ca pe o posibilă dovadă de întrepătrundere, la cel mai înalt nivel cultural, între ţigani şi români. Va mai avea cineva obrazul să afirme că există linie de demarcaţie între cultura română şi cea ţigănească, dacă se va considera că până şi Eminescu a fost produsul influenţelor ţigăneşti şi un iubitor nedezminţit al acestora? Exact ideea aceasta a încercat să o lanseze, într-un mod cât se poate de insidios, unul dintre liderii marcanţi ai ţiganilor, folosind pretextul că în 15 ianuarie, de Ziua Eminescu, este firesc ca orişicine să spună câte ceva despre el. A dat Eminescu like la ţigani? Dl. Vasile Ionescu, pentru că dumnealui este cel în cauză, a presupus că euforia evenimentului ne-a paralizat simţul critic şi a lansat un atac perfid la simbolul suprem al culturii şi identităţii româneşti: i-a creionat o imagine de gypsy-friendly, dar a fost atent să atenueze şocul cu o maree de dulcegării şi detalii inutile... poate, poate nu băgăm de seamă esenţa! Nu ar fi o problemă dacă s-ar descoperi că Eminescu ar fi fost influenţat, sau educat, sau chiar ar fi avut origini ţigăneşti, sau greceşti, slave, turceşti, sau chiar evreieşti, sau din orice altă naţie, pentru că aceasta nu ar ştirbi prestigiul operei sale, ci doar ar adăuga valoare norocoşilor. Dar a încerca să induci opinia că a existat o afinitate între Eminescu şi o altă naţiune, doar pe principiul că „ar fi putut să... e probabil că... poate fi subînţeles...”, fără să ai nici cea mai mică dovadă, este o tentativă de furt calificat de valoare identitară. Şi totuşi, Eminescu a spus NU! Concret, dl. Ionescu s-a folosit de o recenzie făcută de Eminescu unei cărţi despre ţigani, care „NU îndeplineşte condiţiunile care s-ar cere de la ea”, pe care a răstălmăcit-o până la a construi abracadabrant imaginea unui Eminesc