Principalul suspect în cazul uciderii unei prostituate din Bucureşti, aflat în arest din noiembrie 2012, a fost adus de anchetatori, miercuri, la locul crimei, după ce, marţi, la două luni de la comiterea omorului, a hotărât să-şi recunoscă fapta. Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul Omoruri l-au reţinut pe Vasile Popescu, în vârstă de 39 de ani, la 18 noiembrie, la patru zile după ce într-un apartament din cartierul bucureştean Rahova fusese găsit cadavrul unei prostituate de 32 de ani. Femeia fusese bătută şi înjunghiată, după care ucigaşul pusese cadavrul în cadă.
Cu toate că existau probe ce dovedeau faptul că Popescu este ucigaşul, acesta a refuzat în permanenţă să recunoască, drept pentru care, spun surse apropiate anchetei, bărbatul a fost scos de mai multe ori din arest şi audiat, scrie Mediafax.
Conform surselor citate, marţi, când a avut loc ultima audiere, suspectul şi-a recunoscut fapta, astfel că anchetatorii au stabilit să-l ducă pe acesta, miercuri, la locul crimei, pentru reconstituire.
Timp de aproximativ 30 de minute, suspectul le-a arătat poliţiştilor şi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu ajutorul unui manechin, cum a omorât-o pe femeia de 32 se ani şi cum i-a târât apoi cadavrul în cadă.
La intrarea în bloc, Vasile Popescu a declarat că victima avea o datorie la el, adăugând că regretă faptul că a omorât-o.
Procurorul de caz, Eduard Borjoc, a declarat că Vasile Popescu este un împătimit al jocurilor de noroc, iar în ziua crimei a stabilit încă de la început să o omoare pe femeie, iar apoi să o jefuiască.
Potrivit lui Borjoc, după ce a comis crima, Popescu i-a luat victimei două telefoane mobile pe care, ulterior, le-a vândut în Piaţa Obor din sectorul 2.
Procurorul susţine că există indicii potrivit cărora suspectul de omor o cunoştea pe prostituată, însă, până acum, nu s-a