Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt şefii de comisii economice din Parlament, cei care îl vor vota pe „viitorul Isărescu“ şi vor decide membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 ianuarie 2013 · ·

Fie că sunt specialişti în inginerie, ştiinţe economice sau juridice, cei mai mulţi dintre preşedinţii comisiilor parlamentare ale guvernului Ponta II şi-au început cariera profesională pe funcţii corelate cu studiile absolvite în principal în sectorul privat. Deşi există printre aceştia şi persoane care şi-au făcut debutul în politică mai târziu, fie în timpul guvernului Năstase sau chiar începând cu anul 2008, majoritatea preşedinţilor comisiilor parlamentare sunt oameni cu experienţă în politică de cel puţin 15 ani.

În perioada următoare, printre cele mai importante decizii pe care aceştia va trebui să le ia sunt nu­mirea şefilor şi a conducerii Au­torităţii de Supraveghere Finan­ciară (ASF - care va reuni comi­siile pen­tru supra­veghere a asigurărilor, a siste­mului de pensii private, precum şi a valo­rilor imobiliare), toate autorităţile de supra­veghere financiară active de până acum fiind desfiinţate, cu excepţia celor ce ţin de BNR, precum şi numirea mem­brilor ASF. De asemenea, în 2014 expiră mandatul conducerii BNR şi vor fi noi numiri. Preşedinţii comisiilor parlamen­tare se vor ocupa în acest mandat de apro­barea unora dintre cele mai importante legi propuse de Guvern, precum cea a bugetului de stat, legea sănătăţii sau cea a asigurărilor sociale.

În prezent, Parlamentul este compus din 44 de comisii (Camera Deputaţilor şi Senat), numărul preşedinţilor acestora ajungând la 42 de persoane (două dintre comisiile comune neavând infor­maţii disponibile cu privire la organi­gramă - n. red.), potrivit datelor publicate pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Ce îşi propun oamenii care vor avea un cuvânt greu de spus în aprobarea celor mai importante legi venite în Parlament? "Am acelaşi obiectiv ca până acum - elaborarea unei legislaţii coe­rente, care să ducă la creşterea economică a României", spune Mihai Tudose, pre­şedint

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 40 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 47 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 58 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 4 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°