Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră că, prin tăierea finanţării spitalelor private din bani publici, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu, vrea să arunce „pe apa Sâmbetei” investiţii de miliarde de euro şi specialişti care au construit o alternativă de înaltă calitate la sistemul medical de stat, blocând astfel accesul românilor la condiţii mai bune de îngrijire.
„Îmi amintesc reacţiile actualei puteri, inclusiv ale dlui Eugen Nicolaescu, de pe poziţia, atunci, de fost ministru al sănătăţii, referitor la reforma din domeniu începută de guvernele conduse de Emil Boc. Desfiinţarea unor spitale fără randament şi care nu respectau cerinţele minime pentru o unitate spitalicească l-a făcut, la acea vreme, pe dl Eugen Nicolaescu, să vitupereze de la tribuna Parlamentului în termeni pe care îmi este greu să-i reproduc.
Drept urmare, uitând de grija bolnavilor care îl apăsa atunci şi situându-se pe poziţia unui manager iraţional şi fără nicio legătură, nici măcar sentimentală, cu un sistem căruia nu-i aparţine, actualul ministru vrea să arunce pe apa Sâmbetei investiţii de miliarde de euro şi specialişti care au construit o alternativă de înaltă calitate la sistemul medical de stat. Dl Eugen Nicolaescu blochează accesul românilor la condiţii mai bune de îngrijire, obligându-i, pe cei cu resurse suficiente, să plece în spitale din străinătate, pe ceilalţi, să se resemneze” a scris parlamentarul democrat-liberal pe blogul personal.
Ardeleanu îl invită pe ministrul sănătăţii să citească prevederile Legii Educaţiei Naţionale (Capitolul XI) în domeniul învăţământului particular şi, „eventual, să se inspire, altfel, reforma sa va fi singulară pe mapamond”.