Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Macovei: „Cheia atacurilor la adresa CNA şi ANI este în buzunarul lui Dan Voiculescu”

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a scris miercuri, pe blog, că „cheia atacurilor din ultimele zile este în buzunarul lui Voiculescu”, care doreşte să controleze România chiar şi „după 23 de ani de la Revoluţie”.

„Instrumentul trio-ului Voiculescu - Antonescu - Ponta în atacarea instituţiilor statulului de drept este în aceste zile un senator PNL care a recunoscut public că a colaborat cu Securitatea (Sorin Roşca Stănescu - n.r.) şi care acum cere desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi amputarea puterilor Consiliului Naţional al Audiovizualului", a susţinut Macovei într-o postare pe blogul său.

Democrat-liberala a declarat că, deşi desfiinţarea ANI i-ar face „fericiţi” pe politicienii care nu vor să le fie controlate averile, acest lucru ar încălca Mecanismul de Cooperare şi Verificare. „(MCV) a cerut crearea Agenţiei: «instituirea, astfel cum s-a prevăzut, a unei agenţii de integritate cu responsabilităţi privind verificarea averilor, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, cu rolul de a pronunţa hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni descurajante»”.

Cât despre Consiliul Naţional al Audiovizualului, Macovei a scris că „tăierea atribuţiilor CNA îi lasa cale liberă colaboratorului Securităţii Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, să intensifice atacul mediatic asupra justiţiei ori împotriva altui inamic personal, fără a primi sancţiuni”. Fostul ministru al Justiţiei sublinează ironic că „o fostă angajată a lui Voiculescu”, senatoarea USL Gabriela Vrânceanu Firea, şi-a propus să „amendeze” legea CNA şi să se implice în „procesul de redresare a TVR”.

Macovei mai susţine pe blog că toate demersurile din ultimele zile par a fi coordonate de Dan Voiculescu, „colaborator al Securităţii şi inculpatul penal" apărat de prim-ministrul Victor Ponta. „Toate demersurile din a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 42 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 46 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°