De vreo săptămână, presa e plină de un anumit tip de titluri. Am spicuit câteva: "Premierul i-a convocat la Guvern pe miniştrii care vor discuta cu delegaţia FMI"; "Reforma companiilor de stat, subiect delicat în discuţiile cu FMI"; "Perspectiva finalizării acordului actual cu FMI, probabil pozitivă"; "FMI va face ultimele evaluări - ce aşteaptă de la România? "… Şi iată, FMI-ul e deja la Bucureşti. Singur?
Adevărul este că marţi, la Bucureşti, a sosit o misiune comună a Uniunii Europene, FMI şi Băncii Mondiale. O misiune a partenerilor internaţionali cu care România a avut, în 2009, un Acord de împrumut, continuat apoi cu un Acord de precauţie, valabil până în martie anul acesta. Din prima înţelegere ne-am ales cu o finanţare de 20 de miliarde de euro. Din a doua nu a fost tras niciun ban, e doar un acord de precauţie, dar în eventualitatea unei nevoi urgente, ce ar putea interveni în aceste vremuri de criză, autorităţile statului ar putea să apeleze şi la bani.
Repet: înţelegerea e încheiată cu trei parteneri. De ce se vorbeşte numai de FMI? E cumva FMI un nume de cod pentru cei trei parteneri. Nicidecum. E o amintire impregnată puternic în memoria colectivă. Şi e greu să ne-o scoatem din minte.
A fost un timp, prin anii '90, când eram legaţi trup şi suflet de Fondul Monetar Internaţional. Căci ne dădea împrumuturi în valută într-o vreme în care România nu avea acces pe nicio piaţă internaţională. O întrebare era obsedantă atunci: "Când vin banii de la FMI?"… Apoi, după ce ni s-au deschis porţile pieţelor externe, prin '96, de la FMI aveam nevoie de undă verde. Nimeni nu se grăbea să împrumute România decât după ce apăreau comunicatele FMI în care se menţiona că ţara a făcut progrese.
Atunci, pregătirile pentru începerea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional erau atât de importante încât, dacă ar fi eşuat, România ar fi fost nev
