Premierul Victor Ponta a transmis, miercuri, un mesaj de sprijin şi încredere în Poliţie şi Jandarmerie şi a apreciat efortul de combatere a cazurilor de discriminare, precizând că nu toată lumea din poliţie se ocupă de "hărţuieli" şi explicând astfel că "orice pădure are uscături".
"E foarte bine şi apreciez efortul de a combate apariţia unor cazuri de discriminare în poliţie, vă rog însă să daţi un mesaj şi din partea mea, ca prim-ministru, că eu cred în continuare că şi Poliţia, şi Jandarmeria sunt două instituţii fundamentale ale statului în care am foarte mare încredere, că în orice pădure există uscături, dar nu trebuie confundate lucrurile. Eu nu cred că toată lumea din Poliţie se ocupă acum de hărţuieli, aşa cum cred şi că 99,9% din jandarmii din această ţară îşi fac datoria extraordinar, în condiţii foarte grele. Deci, nu vreau să apară o idee că n-avem încredere. Eu am încredere totală în aceste instituţii, şi în Poliţie, şi în Jandarmerie. Fără aceste instituţii, o ţară ar intra în haos. E foarte important să transmiteţi şi o să-l rog şi pe domnul Stroe să transmită acest mesaj de încredere şi de sprijin din partea noastră, şi orice pădure îşi scoate uscăturile. Cred că e valabil în toate domeniile, nu doar la poliţie, la jandarmerie, la sănătate sau la educaţie. Nu cred că există domeniu în care să n-avem aşa ceva. Nici nu ascundem gunoiul sub preş, nici nu generalizăm ceea ce este totuşi un fenomen izolat", a spus Ponta.
Totodată, şeful Executivului a felicitat instituţiile implicate în dejucarea atentatului terorist de la Piatra-Neamţ.
"Vreau să felicit poliţia şi SRI pentru gestionarea situaţiei de la Piatra-Neamţ. Nimic nu e mai rău pentru o ţară decât să nu reacţioneze foarte dur şi foarte rapid la ceea ce înseamnă crima organizată şi vă susţin în totalitate cu toate resursele", i-a spus premierul reprezentantului Ministerului