Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Școlile se închid, satele mor

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Școlile din satele Negrești (comuna Bîra), Corhana (comuna Dulcești) și Holm (Pâncești) vor fi închise din cauza numărului mic de elevi.

La școala din satul Negrești, comuna Bîra, unitate școlară cu învățământ primar, sunt înscriși, în anul școlar 2012 – 2013, șapte copii: un elev în clasa a II-a și șase elevi în clasa a IV-a. Anul viitor, școala nu va mai înscrie decât trei elevi, situație care nu justifică angajarea unui cadru didactic. Ca urmare, elevii vor învăța la școala coordonatoare din satul Bîra.

Autoritățile locale de la Bîra și Inspectoratul Școlar Județean Neamț cunosc situația. “Școala Negrești funcționează, de mulți ani, cu un singur cadru didactic. Foarte multe familii au plecat în străinătate sau își duc copiii la rude, în oraș, satul este îmbătrânit și aceste situații duc la închiderea școlii. Problema care se ridică odată cu desființarea cursurilor de la Negrești este lipsa unui microbuz școlar în comună“, a spus Viorica Bratu, secretara Școlii Bîra.

O altă unitate școlară care va trage obloanele este școala din satul Corhana, doar că în comună există două microbuze școlare care asigură transportul elevilor la școala coordonatoare din satul Dulcești. Școala Corhana mai are șapte preșcolari și elevi, iar numărul lor nu va crește în anul școlar viitor.

O situație similară se înregistrează și în satul Holm, din comuna Pâncești. Diferența față de celelalte două școli este că în satul Holm s-au investit fonduri pentru construcția unei noi școli. Lucrările sunt realizate în proporție de 50%, dar copiii au fost mutați în Școala Pâncești din aceleași motive ca și în cazul celor din satul Negrești (comuna Bîra): depărtarea de oraș și fenomenul migrației.

Școlile din satele Negrești (comuna Bîra), Corhana (comuna Dulcești) și Holm (Pâncești) vor fi închise din cauza numărului mic de elevi.

La școala

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Cătălin Predoiu, noul premier interimar al României

HotNews acum o ora
Cătălin Predoiu, numit, marți, premier interimar al României de către președintele interimar Ilie Bolojan, este președinte interimar al PNL din februarie 2025. A fost ministru al Justiției și apoi ministru de Interne în guvernele Tăriceanu, Boc, Orb

BREAKING: Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară pentru a deveni cancelar al Germaniei, o lovitură pentru coaliția sa / Ce urmează

HotNews acum 35 minute
Prima rundă de vot din Bundestagul german pentru alegerea noului cancelar a eșuat în mod neașteptat. Friedrich Merz nu a reușit să atingă majoritatea necesară de 316 voturi, scriu Reuters și Bild. Liderul conservator german Friedrich Merz nu a obțin

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum 2 ore
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

Banca Națională a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 – SURSE

G4Media acum 2 ore
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda naț

MedLife inaugurează, în premieră pentru Europa de Sud-Est, Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, dedicat tratării durerii pelvine cronice

HotNews acum o ora
MedLife anunță lansarea primului Centru de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din România și din Europa de Sud-Est, o inițiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice și a afecțiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată

EXCLUSIV RAPID | Ce șanse au Maldarasanu, Tiago sau Murgia să ajungă în vară la Rapid?

Cancan acum 52 minute
Aflăm asta de la Daniel Niculae, invitatul lui Ovidiu Ionescu la „EXCLUSIV RAPID”, astăzi, de la ora 16:45, în direct pe YouTube – ProSport. Discutăm cu „Nico” despre atacanții din Giulest, relația cu Dan Sucu și Victor Angelescu, Sumudică și Săpuna

Alertă cod galben de ploi și vijelii în jumătate din țară, inclusiv la București / Harta zonelor vizate

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, marți dimineață, o atenționare cod galben de ploi torențiale și vânt puternic valabilă în 26 de județe din sudul, estul și parțial centrul țării, până miercuri dimineață, la ora 03.00. Codul galben de vreme rea intră în vigoare

Femeie dispărută din 29 aprilie din Turda, găsită decedată într-o zonă cu buruieni / Anchetă a Poliţiei pentru a stabili cum a murit

News.ro acum o ora
O femeie care a fost dată dispărut din Turda, în 29 aprilie, a fost găsită decedată într-o zonă cu buruieni, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum a murit. ”În cursul zilei de 5 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tu

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum 5 ore
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Moțiunea depusă de AUR și POT împotriva lui Emil Hurezeanu, dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților

Gandul acum 51 minute
Deputații dezbat marți moțiunea simplă depusă de 75 de deputați AUR și POT împotriva lui Emil Hurezeanu, ministrul Afacerilor Externe. Moțiunea a fost intitulată „Diplomația românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanța ca vocație ș

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/24°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

11°/19°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°