Ne aflăm sub protecţia  lui Ianus, zeul cu  două feţe – una întoarsă spre anul care a trecut iar cealaltă îndreptată spre anul ce tocmai a venit.  El ne aduce Miezul Iernii, Circovii şi Filipii de Iarnă, închizând odată cu ele ciclul de sărbători consacrate Lupilor.  Protector al Romei Antice şi zeu ambivalent al riturilor de trecere, de la trecut la viitor, de la o stare veche la una nouă, de la un univers la altul, Ianus este zeul suprem al porţilor, al pragurilor, el însuşi fiind “poarta anului”.  Reprezentat cu două feţe spate în spate, zeul supraveghează intrările şi ieşirile, poate privi în interior dar şi în exterior. Este numit “Matutinus Pater” şi invocat în fiecare zi, tată al zilei răsăritoare, cel care deschide dimineaţa porţile cerului iar seara le închide. Creator al timpului şi al tuturor începuturilor, Pater Ianus, îşi întinde aripa asupra sorţii omeneşti, asupra păcii şi asupra războiului, paznic al începutului şi al sfârşitului. 

Calendarul popular al românilor consemnează în miez de Gerar o sărbătoare de mare însemnătate, patronată de o divinitate mito-folclorică pe măsură:  Sânpetru de iarnă sau Sânpetru Lupilor. “Precum fiecare om are un sfânt ca patron, aşa au şi lupii patronul lor şi acela e Sân-Petru-de-Iarnă, care pică întotdeauna pe la mijlocul iernii. Şi precum fiecare sfânt se îngrijeşte de oamenii cari îi poartă numele, ca să le meargă bine şi să aibă toate cele trebuincioase, aşa şi Sân-Petru se îngrijeşte de toţi lupii, împărţind în noaptea spre numele său fiecăruia hrana de peste an”. (Sim. Fl. Marian).

Credinţa vechilor daci în sacralitatea lupului a dus la investirea Sfântul Petru din calendarul creştin-ortodox, cu atributele unei zeităţi autohtone sezoniere, care alături de fratele său, Sâmpetru de Vară, împărţea anul pastoral în două anotimpuri. Lupii au fost numiţi “câinii lui Sânpetru” iar legendele spun că