Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardul naţional de sănătate va înlocui adeverinţa de asigurat

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 17 ianuarie 2013 ·

În cursul acestui an, cei care plătesc contribuţii la sistemul de asigurări sociale de sănătate vor primi cardurile naţionale de sănătate, care vor fi obligatorii la fiecare vizită la medic. Din cele peste 269 de mii de persoane asigurate din Vrancea, vor primi acest card 200 de mii de persoane, diferenţa de 69 de mii de asiguraţi fiind persoane cu vârsta între 0-18 ani. Tipărirea cardurilor şi distribuţia lor vor avea loc în prima jumătate a acestui an. Momentan, singurii care merg la doctor cu cardul sunt arădenii, unde a fost lansată încă din luna decembrie o etapă pilot.

Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este documentul care dovedeşte că titularul acestuia este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România. „Cardurile vor fi distribuite către asiguraţi peste 18 ani şi nu se percepe nicio taxă fiind o contravaloare suportată de Ministerul Sănătăţii. Acest card va veni în folosul pacienţilor, deoarece ei nu vor mai fi nevoiţi să facă drumuri la Casa de Asigurări ca să îşi ia adeverinţa de asigurat. Acest card va demonstra că pacientul este asigurat, nemaifiind necesară adeverinţa de asigurat. De asemenea, cardul va veni şi în sprijinul medicilor, deoarece el va conţine istoricul medical al fiecărui pacient. Momentan, acest card este utilizat doar în Arad, care este judeţ pilot, urmând ca din martie să fie distribuit în întreaga ţară. Momentan, singura problemă este că nu se ştie cineva va distribui cardul pacienţilor, casele de asigurări sau medicii de familie!”, ne-a declarat Mihai Copaci, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea.

Cardul de sănătate va conţine următoarele informaţii: datele de identificare ale asiguratului; numele şi prenumele medicului de familie, numărul de telefon al acestuia; o persoană de contact şi numărul de telefon al acesteia; grupă sanguină, Rh; status donator organe; diagnos

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 38 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 3 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°