Viaţa i-a oferit şansa să facă ceea ce îi place... jurnalism. Ioana Răduca împlineşte astăzi 31 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Sunt încă un adolescent care tot mai încercă să se dumirească încotro o apucă şi cu ce se mănâncă prăjitura asta delicioasă căreia îi spunem viaţă”
“Eram în ultimul an de liceu, când ai mei încă mai sperau să dau la Medicină şi se pregăteau doar pentru un accident oarecum scuzabil să urmez Dreptul, când profesoara mea de matematică n-avea nici un dubiu că îmi verifica şirul nesfârşit de logaritmi pentru Cibernetică şi se gândea doar la un accident oarecum scuzabil să dau la Politehnică. Atunci s-a produs tragedia, atunci am făcut anunţul: «Mă înscriu la Jurnalistică!».
Nici burtierele lui Dan Diaconescu nu pot descrie şoc-şocul-mega şocul produs de inocenta alegere. O doamnă, bună prietenă a părinţilor, mi-a spus doar atât: «Tu ai calea măturată!». N-am prea înţeles ce a vrut să spună atunci. Fireşte, nici acum nu sunt convinsă că pricep prea bine, dar de 13 ani mă tot conving că am avut noroc. Norocul să întâlnesc oamenii potriviţi, să fiu la momentul potrivit în locul potrivit. Şi-n meseria noastră e vital. În presă e 99% noroc, restul talent şi muncă. Şi uneori norocul se transformă în ceva mai mult. În miracol. Trăiesc miracole în fiecare zi. Fie că mi se întâmplă mie, fie că le trăiesc «prin procură», prin poveştile oamenilor care ajung subiectele ştirilor noastre: oameni prinşi în accidente cumplite, care supravieţuiesc în ciuda a tot ceea ce-au consemnat tratatele de medicină, oameni care rezistă demn şi-şi păstrează generozitatea în cele mai groaznice condiţii, oameni care învaţă să viseze în bordeie de chirpici, copii care te învaţă că dincolo de regulile proaste ale adulţilor există adevăruri care trebuie să rămână mereu în picioare.
Exerciţiul de întoarcere în timp p
