An de an zeci de absolvenţi ai facultăţilor de Drept îşi încearcă norocul la examenul de intrare în barou, sperând că odată ajunşi avocaţi vor câştiga suficient cât să ducă un trai decent. Nu de puţine ori însă visele lor vor sfârşi spulberate de o realitate la care nu se aşteptau: Baroul Gorj e plin de foşti procurori sau judecători, ajunşi să se înghesuie la agăţat de babe pe sălile tribunalului cu proaspeţii absolvenţi fără să se gândească sau fără să le pese că „efortul” lor de a coborî printre muritorii de rând, după ce au petrecut o viaţă la etajele superioare, pare un pic cam dezonorant. Şi aici nu mă refer la profesia de avocat, exclus acest lucru, ci la demnitatea pe care ar trebui s-o păstreze unii magistraţi şi după ce ies la pensie.

Cu pensii care trec bine peste 100 de milioane de lei vechi lunar, foştii magistraţi îşi alimentează aviditatea bătându-se cu cei ce abia au debutat în branşă pentru procese care le aduc chiar şi câştiguri de mai puţin de o mie de lei. De cele mai multe ori au succes la justiţiabili pentru că omul de rând, mânat de nevoie în faţa instanţei, face orice să-şi câştige dreptatea, aşa că apelează la un avocat despre care a mai auzit, pentru că e de aceeaşi vârstă cu clădirea Palatului de Justiţie, a fost magistrat şi sigur ştie cum e cu legea şi cu relaţiile care pot conduce spre câştigarea procesului.

În acest timp, tinerii, care poate şi-au dat toată silinţa să acumuleze cât mai multe cunoştinţe pentru a-şi putea reprezenta cât mai bine viitorii clienţi, aşteaptă să le vină rândul la „oficii”, cu speranţa că într-o zi vor putea, în sfârşit, să-şi facă meseria de-adevăratelea.

Mi se pare absolut stupid ca, trecut de mult de vârsta pensionării şi având un venit lunar ce ţi-ar putea permite oricând o croazieră în jurul lumii, să-ţi târăşti prin sălile tribunalului oasele obosite şi roba agăţată neglijent de colţ