Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc îi cere lui Ponta să continue lucrările la Autostrada Transilvania

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

„Solicit premierului Victor Ponta să susţină continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Nu este un alt proiect mai important pentru Transilvania decât continuarea acestei autostrăzi. Continuarea lucrărilor ar fi o formă de respect a Bucureştiului pentru cetăţeni şi regiune şi o recunoaştere a faptului că, la Bucureşti, Transilvania contează”, a declarat fostul premier.

Boc a subliniat că „acest proiect se poate realiza şi prin fonduri europene, pentru că după încheierea contractului cu Bechtel nu mai există niciun impediment în acest sens. Deci nu mai există argumentul că nu sunt suficienţi banii de la buget”. Potrivit fostului premier, în toate analizele FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene se recomandă continuarea lucrărilor de investiţii începute, Autostrada Transilvania fiind, din acest punct de vedere, o lucrare în derulare, cu beneficii majore asupra Transilvaniei. Emil Boc a menţionat că este nevoie doar de voinţă politică pentru continuarea acestui proiect.

Fostul premier a afirmat că lucrările ar trebui să fie continuate spre Oradea şi ar trebui să existe proiecte de expropriere pe tronsonul de la Târgu Mureş la Câmpia Turzii. Boc a declarat pasul următor ar fi legarea Autostrăzii Transilvania de Coridorul IV.

Strategia Guvernului în domeniul infrastructurii rutiere include finalizarea Autostrăzii Transilvania, o lucrare veche de aproape 10 de ani, dar şi începerea unor autostrăzi noi, precum Autostrada Vest - Est (Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni) şi Autostrada Sudului (Bucureşti - Timişoara).

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Becthel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.

Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guverna

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 36 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°