Violenţele din Siria s-au soldat cu peste 48.000 de morţi, dintre care peste 33.000 de civili, de la declanşarea mişcării de protest împotriva regimului lui Bashar al-Assad în urmă cu 22 de luni, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), informează Antena3.ro.
Cel puţin 33.637 de civili şi-au pierdut viaţa începând din 15 martie 2011, a precizat organizaţia neguvernamentală, care îi consideră de asemenea civili şi pe cei care luptă împotriva trupelor regimului sirian.
Numărul soldaţilor ucişi se ridică la 11.926 şi cel al dezertorilor la 1.573, a precizat OSDH.
F.A. Violenţele din Siria s-au soldat cu peste 48.000 de morţi, dintre care peste 33.000 de civili, de la declanşarea mişcării de protest împotriva regimului lui Bashar al-Assad în urmă cu 22 de luni, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), informează Antena3.ro.

F.A.