Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Straniu în munţi » Singura pîrtie privată de biatlon din lume există aici, în România

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Patronul investiţiei de la Cheile Grădiştei a ridicat o bază sportivă la altitudinea de 1.300 metri ce rivalizează cu cele ale COSR şi Ministerului Tineretului şi Sportului

Pe drumul de la Bran spre Piteşti, în dreptul localităţii Moeciu de Jos, se face la stînga pentru a ajunge la Moeciu de Sus. Este o zonă în care agroturismul s-a dezvoltat enorm în ultimii zece ani. După cinci kilometri parcurşi pe un drum plin de hîrtoape, în vale, pe dreapta, după un podeţ, răsare complexul Cheile Grădiştei. Cele zece hoteluri şi vile cu o arhitectură identică ascund în spate o pîrtie de schi pentru începători. Drumul însă nu se termină aici. El continuă prin pădure, pe versantul muntelui. După o serie de serpentine abrupte, care se încolăcesc pe o distanţă de 5,5 kilometri, şi pe un asfalt neted ca-n palmă, totul se luminează. Priveliştea de jur-împrejur copleşeşte. Se văd Masivul Piatra Craiului, Munţii Bucegi, iar cînd cerul e senin se observă şi Postăvarul. Alte hoteluri şi vile, identice cu cele din vale, compun complexul Fundata-Cheile Grădiştei.

Este locul pe care multe loturi sportive l-au preferat pentru stagiile de pregătire pe timp de iarnă. Canotoarele, echipele naţionale şi unele de club, precum Oltchim Rîmnicu-Vîlcea, de volei, rugby sau fotbal au fost aici în cel puţin un cantonament. Mai nou, locul este rîvnit şi de loturile de biatlon şi de schi fond.

Se construieşte şi sală de sport!

Situat la altitudinea de 1.300 de metri, complexul turistic Fundata-Cheile Grădiştei beneficiază de 480 de locuri de cazare, de două săli de antrenament, una pentru haltere şi alta pentru judo, de terenuri de tenis, de handbal şi fotbal cu teren sintetic, de un centru spa, dar şi de o pistă de biatlon şi schi fond pe un traseu de patru kilometri lungime! Pe această pîrtie se vor desfăşura probele de biatlon din cadrul Festivalului Olimpic

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum o ora
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 4 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 53 minute
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum o ora
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 4 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum o ora
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Superliga - play-off: CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, scor 2-0

News.ro acum 53 minute
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii. Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentr

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 8 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°