Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Trei maramureşeni depistaţi la frontieră cu ţigări de contrabandă

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Trei bărbaţi riscă să stea după gratii, după ce au fost prinşi de poliţiştii de frontieră cu ţigări de contrabandă. Doi dintre aceştia au fost surprinşi în timp ce introduceau ţigările în ţară, iar un alt maramureşean a recunoscut că deţine ţigări de contrabandă.

Luni, în jurul orei 20.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighet a observat, pe dealul Hera, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat înspre localitatea Rona de Sus, transportând mai multe colete voluminoase. La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie care a acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce. În acel moment, bărbaţii au abandonat coletele fugind în direcţii diferite, fiind reţinută una dintre persoane T. Petru de 38 de ani din judeţul Maramureş.

La cercetarea terenului au fost descoperite trei colete ambalate în folie de culoare neagră ce conţineau 1.479 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 13.300 de lei. În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea infracţională a mai participat şi maramureşeanul B. Nicolaie de 21 ani. Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabanda sau sunt destinate săvârşirii acesteia, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Valea Vişeului s-au sesizat cu privire la faptul că la domiciliul unei persoane din localitatea Valea Vişeului există depozitată o anumită cantitate de ţigări. Proprietarul imobilului a recunoscut că în locuinţa sa se afla 400 de pachete cu ţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°